BISERICA ORTODOXĂ ”SFÂNTUL NICOLAE” - CERNATU

După statistica românilor ardeleni din perioada 1760-1762 copiată de Dr. Virgil Ciobanu din arhiva de război de la Viena, în Cernatu-Săcele existau 91 de familii ortodoxe „fără biserică şi fără preot”. În lucrarea sa, domnul Ştefan Casapu, pornind de la însemnările care atestă că la 23 august 1771 Guvernul din Sibiu răspunde Magistratului din Braşov că cererea în privinţa reparării bisericilor din Satulung şi Cernatu a fost înaintată din nou Curţii la 9 ianuarie 1771, şi că se aşteaptă rezultatul, trage concluzia că în anul 1770 românii din Cernatu aveau deja o biserică de lemn care necesita reparaţii, probabil „construită imediat după conscripţia din 1760-1762”. În Arhivele Statului de la Braşov se află documente (nr.4773 şi 4876 din 1780) ce se referă la începutul bisericii ortodoxe ”Sf. Nicolae”, cunoscută sub denumirea ”biserica veche” din Cernatu. Este vorba de o jalbă semnată de 49 de oameni din parohie, în numele obştii din Cernatu, trimisă autorităţilor de stat din Braşov, datată 1779 şi redactată cu litere chirilice. Jalba este adresată Magistratului din Braşov pentru a primi permisiunea să ridice o biserică „care ne este de lips㔄cu voia Înălţatei Gubernii şi a Prea Puterii Împărăţiei”.

În 13 septembrie 1780 din Prea Înaltă Poruncă Imperială se trimite decretul în limba latină autorităţilor din Braşov – oraşul coroanei – , spre a se lua măsuri în vederea zidirii unei biserici pe seama românilor din Cernatu. În urma acestui decret se începe zidirea bisericii. Terenul a fost cumpărat de credincioşi în 1783, dar felul cum s-a lucrat biserica, greutăţile întâmpinate, cine a pus osteneală sau ce bani au fost cheltuiţi, cine sunt ctitorii, donatorii, etc., sunt neştiute, din lipsă de informaţii. Pisania bisericii nu s-a găsit. Se crede că biserica a fost terminată în 1783, după inscripţia de pe vasul pentru spălatul mâinilor preoţilor, săpată în piatră. Biserica este construită din piatră şi cărămidă în formă de cruce treflată, având 2 abside. Acoperişul este din ţiglă. Biserica are lungimea de 23m, lăţimea de 8,5m şi înălţimea de la temelie la acoperiş de 10 m, lăţimea zidurilor fiind de 1m. Interiorul bisericii este împărţit în trei părţi: altar, naos şi pronaos cu tindă. Pardoseala e din piatră pătrată, exceptând altarul unde este duşumea din scândură de brad. Bolta tavanului din cărămidă se sprijină pe patru arcade ce susţin turla din mijloc de formă cilindrică. Ferestrele se închid sus cu ogive. Bolta naosului e semicilindrică. În exterior deasupra ferestrelor se află un brâu de cărămizi. Altarul, în formă de calotă sferică cu firide, are prestolul zidit din piatră. Iconostasul, din lemn pictat cu ornamente aurite, poartă icoane pe lemn pictate în ulei. Singura reparaţie capitală a fost făcută la acoperiş în anul 1973.

Pictura interioară este refăcută în 1994. Singurul loc unde se poate vedea pictura originală este tinda şi proscomidiarul. Aici se poate observa stilul bizantin al frescei ce se păstrează în starea iniţială. În exterior pictura brodează circular biserica sub streaşină cu un brâu zugrăvit cu sfinţi, şters aproape în întregime din cauza intemperiilor. Pictorii şi meşterii acestei biserici sunt necunoscuţi. Cimitirul parohial se află în jurul bisericii, are formă aproape pătrată şi o suprafaţă de 3000 m2, fiind împrejmuit de un zid de cărămidă.